În anul 1996, am avut onoarea de a activa, trecînd practica, fiind student la Academia de Poliție, in cadrul secției poliției economice al Comisariatului sectorului Rîșcani, sub conducerea D-lui Vasile Nastas, ce-l apreciez mult ca om și specialist.
Astfel, în anul 1996, a explodat o bombă asemănătoare, sub denumirea Biomarketing, unde oamenii, contra banilor ce-i alocau, li se oferea posibilitatea de activa, iar atrăgînd oameni în plus, primeau dividente și diverse cadouri….evident, că platforma piramidală a rezistat nu mai mult de un an, lăsînd sute de oameni fără bani, iar persoanele, ce conduceau piramida, au dispărut, nefiind posibil să fie stabilită identitatea acestora.
Ca rezultat, făcînd o retrospectivă, mi-am făcut deja anumite concluzii, —
- Lipsa educației financiare duce la lipsa unei analize corecte, de alocarea al fondurilor în situații de genul platformei TUX. este practic imposibil să primești asemenea dividente, precum cele promise, cu excepția activităților infracționale, cum ar fi traficul de droguri, stupefiante, trafic de persoane, prostituție, vînzare ilicită de armament.
- în privința agiotajului, legat de inexistența pornirii proceselor penale și învinuirea adusă organelor de drept, privind cauzele penale , etc. — este imposibilă pornirea cauzelor, pe acest gen de infracțiuni, cît nu există plîngerea persoanelor, ce sunt victime. Presupun, că v-or fi puține plîngeri de acest gen, deoarece o bună parte probabil sunt sigur, că sunt cu pufușor pe botișor, deoarece v-or fi nevoiți să explice proveniența banilor.
- În privința blocării surselor bănești, și posibilitatea recuperării — este practic imposibil, în cazul dacă banca nu primește asemenea interdicții anume de la organele de drept, instanțe judiciare, precum și cei ce gestionează conturile. oricare tentativă, cerere al persoanelor terțe, pot fi respinse de bancă, di0n motivul imposibilității intervenirii în activitatea celor ce dețin conturile, deoarece banca se poate trezi cu acțiuni judiciare, din partea acestora și recuperării unor sume bănești considerabile.
- Referitor la familia Samoil, ce este acuzată de diverse persoane în rețele — atît timp, cît nu v-a fi demonstrat, că aceștea gestionau conturile bancare al utilizatorului/utilizatorilor și aveau această funcție, nu consider, că sunt vinovați. Mai mult ca atît, consider, că soții aveau o activitate doar de promovare al produselor platformei, de reclamă. Nu mă v-oi alătura acelui cor, ce îi invocă în calitate de vinovați. Promotorul nu este autor sau administrator și nici complice.
Оставьте комментарий